“De foarte multe ori uităm că printre noi există nenumărate persoane care au nevoie de ajutorul nostru. În general ne amintim de ele doar atunci când cineva drag nouă este implicat într-un accident. Una dintre problemele cu care se confruntă România este lipsa sângelui; zilnic, mii de pacienți din spitalele noastre au nevoie de transfuzii de sânge sau de preparate sangvine pentru a supraviețui iar din nefericire, țara noastră se află pe ultimele locuri în Europa la capitolul donării de sânge.
Asociația REACT și Vodafone România în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Arad, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România filiala Arad și Colegiul Particular „Vasile Goldiș”din Arad vor să acorde o șansă la viață pentru persoanele aflate în nevoie. Astfel, în perioada 22-23 iulie 2013 la Arad și mai exact la Centrul de Transfuzie Sanguină din strada Spitalului nr.2-4, între orele 8.30-11.30, are loc o sesiune de donare de sânge benevolă.
Aceasta face parte din noua etapă a proiectului “O şansă pentru viaţă”, etapă ce presupune realizarea și difuzarea unui spot TV pentru promovarea donării de sânge neremunerate şi organizarea de sesiuni speciale (caravane mobile) în cadrul cărora publicul larg să poată dona sânge fără a primi recompense materiale.
Programul de donare de sânge “O şansă pentru viaţa” derulat de Asociaţia React şi Vodafone România a fost lansat în mai 2008 cu scopul de a sprijini sistemul transfuzional românesc. Până în prezent, în cadrul programului au fost recoltaţi mai mult de 50.000 de litri de sânge care au salvat peste 150.000 de vieţi omeneşti, a fost realizat un studiu național privind „Motivația și comportamentul donatorilor tineri”, o campanie națională de informare și conștientizare privind importanța donării de sânge şi o campanie națională de informare a medicilor de familie despre donarea de sânge.”