Pe 24 februarie, în ziua în care Biserica Ortodoxă sărbătoreste Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, spiritualitatea populară consemnează ziua lui Dragobete.
Dragobetele, fiul Dochiei, era zeul dragostei şi al bunei dispoziţii. I se mai spunea Cap de Primăvară sau Cap de Vară şi era identificat cu Cupidon, zeul iubirii în mitologia romană şi cu Eros, corespondentul acestuia în mitologia greacă.
In această zi, satele româneşti răsunau de veselia tinerilor şi de zicala: “Dragobetele sărută fetele”. Fetele şi băieţii se întâlnesc să sărbătorească Dragobetele, pentru a rămâne îndrăgostiţi pe parcursul întregului an, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunţi se mai pregătesc pentru toamnă. Din zăpada netopită fetele strângeau decuseară ultimile rămăşiţe – zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste.